Simplu.

A trecut ceva vreme de cand nu am dat pe aici, si acum scriu cu pofta si cu dor. E plin pe retelele de socializare de poze ce intruchipeaza primavara, de urari si de multe fire impletite in rosu si alb. Pare-se, inca o data,  ca avem nevoie de ceva sa ne stimuleze, sa ne aduca aminte ca trebuie si avem dreptul sa fim fericiti, sa fim veseli si sa invatam sa pretuim frumusetea pe care ne-o arata natura in fiecare zi, sa pretuim clipa in care ne aflam.

Alergam prea mult catre autobusul cu numarul corect,  catre culoare verde de la semafor si batem pasii pe loc acolo unde nu ar trebui sa zabovim. Vedem peste tot raul din oameni, pe care am invatat sa-l denumim “societate” , ba chiar traim alaturi de el la locul de munca, in supermarketuri, si mai facem si greseala sa-l ducem acasa uneori.  Exista persoane care au grave probleme cu ele insele si din aceasta cauza ataca in altii sub diferite forme; evident, nefiind atat de destepte incat sa stie ca orice atac e doar o chemare dupa ajutor. Aceste persoane nu merita nici macar greata ta, cam atat pot sa-ti provoace, dara-mi-te energia consumata pe dificultatile in relatia cu ei.

Azi e baba mea. E pentru prima data cred, cand am ales-o atat de devreme, ieri a fost soare si frumos, azi e cam pe dos. Important e sa avem sufletul luminat, sa fim tari in ceea ce credem si sa nu ne lasam atinsi sau impresionati de nimicurile exterioare si trecatoare. Suntem in anotimpul in care totul renaste, totul reinvie.

Ar fi bine ca si noi sa iesim din amorteala in care suntem si sa fim mai increzatori si mai determinati in ceea ce conteaza cu adevarat. De fiecare data cand am nevoie sa  prind curaj ma gandesc la Bracoveni si la modul in care au ales sa lupte pentru principiile si credinta lor. Macar de am incerca si noi sa fim asa, in fiecare zi cate putin , pentru a se putea face mult!

Toate anotimpurile sa va fie doar ras si soare! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s