Lucruri simple

Ni se intampla de multe ori ca , de undeva , din ceva senin, in unele zile sa fim mai veseli decat in altele, sau pur si simplu sa avem un tonus bun, sa fim mai optimisti pur si simplu. Nu stiu daca exista ceva ce ne aduce in starea asta, sau ceea ce se intampla in jurul nostru, sau evenimentele la care suntem partasi.

Desi se spune ca intr-o proportie destul de mare de vina pentru starile noastre sunt reactiile si atitudinea pe care le avem la ceea ce se intampla si nu propriu zis faptele in sine, as tinde sa cred ca sunt evenimente ce ne impacteaza psihicul mai mult si altele mai putin, si, in functie de gravitatea lor le putem clasa.

Incercam, de multe ori sa cautam diverse motive pentru a zambi sau pentru a ne bucura. Ar trebui sa le vedem si/sau sa le cautam in noi, nu in afara noastra. In acest moment, pot spune ca ma bucur de ciresele  pe care le  vad in fata ochilor, mai precis, fix de la balcon se vede falnic ciresul din spatele blocului si c-am savurat o bere care, mi-a cazut foarte bine, ma simteam bine in timp ce o beam.

Detaliile fac diferenta, fie ca sunt mici si noi le credem insignifiante, s-ar putea ca, pentru cineva sa fie ceva foarte mare.

Sursa foto: pinterest.com

Ti-am cumparat un munte

Am gasit aseara o poezie superba de-a lui Adrian Paunescu. Transmite un mesaj atat de profund si inaltator, incat iti vine sa crezi ca unele iubiri sunt date de Dumnezeu.

 

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si râuri si o punte
În vârsta de un milion de ani

Din marele bazar cu amanunte
Platind cu viata tot ce scump era
Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Pacat ca n-o sa-ncapa-n lumea ta

T-i l-am adus în brate pân’ la poarta
E minunat si piatra lui e grea
Comertul ambulant cu munti se poarta
Dar unde ai sa-l pui, iubita mea

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce cânta-n coruri jir
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Si-am dat putin pe el, un chilipir
Si m-am certat cu fel de fel de lume
Caci toti voiau sa-l ia sa-l dea la nunti
I-am înjurat de fapte si de nume
Nu stiu de ce toti oamenii vor munti

Iubita mea, gateste marea vale
În care sa-l aduc si sa-l rastorn
Si-apoi la nunta regasirii tale
Sa cânt ca vânator al lui din corn

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Sa faci cu el ce-oi stii si ce vei vrea
Eu ma retrag în pesteri muribunde
Caci am uitat sa-ti mai soptesc ceva:
Am dat pe acest munte viata mea

E-n aer miros de dragoste viu

Este un vers din poezia “Descantec de ploaie” a  Anei Blandiana. L-am vazut recent imprimat pe o bluza si mi-a ramas tiparit in minte. In prima instanta mi-a fugit gandul la dragostea din jurul nostru, dupa care am realizat ca e ceva mult mai mult, ca tot ceea ce ne inconjoara sunt surse infinite de dragoste. Incepand cu natura si minunile ei,   si pana la oamenii din jurul nostru. Chiar si in raul lor, avem datoria de a cauta binele din ei si de a nu abandona la prima incercare.

A venit toamna. Anotimpul meu preferat si mult iubit. Este acea vreme in care, parca, te poti apropia mai mult de tine, poti micsora ritmul de zi cu zi, poti sa stai sa citesti mai mult, sa porti sosete groase de lana si o patura calduroasa, cu o lumanare aprinsa si  muzica pe fundal. Culorile se schimba, fructele s-au copt, camarile incep sa se umple deja, iar mirosul nu are cum sa nu te aline. E numai bine si e timpul perfect sa fie totul “cosy”.

Si liniste, si pace , si caldura.

sursa photo: pinterest.com

 

Jocul de-a noi insine

Se spune ca o carte are puteri nebanuite asupra nostra. Poate sa patrunda atat de adanc in strafundurile noastre incat ne da nu lumea peste cap, ci ceea ce credeam noi despre ea.

Iar una dintre aceste carti este “Micul Print”.  Dintotdeauna am crezut ca este o carte pentru oameni mari, avand menirea sa le aduca aminte ceea ce au uitat. Copiii nu inteleg profunzimile , pentru ca le traiesc. Ceea ce gasesc ei in carte, experimenteaza.

Adultii, cand realizeaza ca au stiut si ei odata sa viseze, ca au fost buni, incep sa-si puna intebari. Iar raspunsurile sunt usor de gasit. Vremea este capricioasa, pare sa nu-si  gaseasca locul n ultimele zile; ba ploaie, ba soare, ba canicula, ba ploaie cu soare. Incat te si miri ca dintr-o data vremea pare sa nu mai stea in calea fericirii nimanui si toti profita de capriciile ei. Au asteptat week-endul prelungit ca o zi de vineri. Pentru evadare,  pentru relaxare, pentru petrecere, pentru viata, in fond si la urma urmei.

“Oamenii de pe planeta ta, zise micul prinţ, cresc cinci mii de trandafiri într-o singură grădină… şi tot nu găsesc ceea ce caută…”. Micul Print

Pe fundal

sursa photo: Pinterest.com

Nu alerga dupa timp, alearga in timp

Asteptam sa fie vineri, sa fie wek-end, sa mergem in concediu pentru a ne relaxa, pentru a ne detasa. Mereu suntem intr-o continua asteptare, gandindu-ne la ce va veni sau planificand si omitem sa traim cu ceea ce avem , cu prezentul nostru. Si uite asa , trec clipe, zile, saptamani, luni, poate chiar ani in care am uitam sa traim si sa ne bucuram de momenul “acum”. De ce?Pentru ca asteptam.

Blaga este unul dintre preferatii mei , iar acest citat pur si simplu il consider a fi o rugaciune de o insemnatate deosebita catre Dumnezeu tocmai pentru ca se refera la timp si la trecerea noastra prin el, la sfarsirea noastra oarecum.

Mai presus de toate sa pretuim viata. Sau sa invatam .

“Opreşte trecerea! Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire – şi totuşi, Te rog: Opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsori destrămarea.”     Lucian Blaga

sursa photo: Pinterest.com